Predici Penticostale
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

Nimic valoros nu vine repede

In jos

Nimic valoros nu vine repede  Empty Nimic valoros nu vine repede

Mesaj Scris de Admin Lun Iul 05, 2021 11:28 am

Evrei 10:36 "Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit. 37 „Încă puţină, foarte puţină vreme”, şi „Cel ce vine va veni, şi nu va zăbovi."
In aceasta dimineață aș vrea să vorbesc
despre disciplina așteptării într-o lume grăbită..
Cele mai mari greșeli in viață s-ar putea să le facem atunci când nu așteptăm, când ne grăbim.
Te grăbești să răspunzi poate cuiva.. și apoi îți pare rău ani de zile ca ai spus vorba aceea.
Te grăbești să promiți ceva și apoi îți pare rău că nu mai poți să te ți de cuvânt, că te-ai pripit.
Ni sa-ntamplat nu o data să judecam pe cineva, ne-am grăbit să rostim o sentință sau o părere despre persoana respectiva deși nu o cunoșteam foarte bine.. și când am ajuns să o cunoaștem ne-am dat seama că am făcut o prostie foarte mare, judecând-o într-un mod greșit.

Trăim într-o lume grăbită care vrea să ne influențeze și in adunare și in biserica și in viața de zi cu zi, și pe copii, și pe părinți.

Trăim într-o lume dragi mei care nu mai are răbdare.
Sunt familii unde nu mănâncă copilul dacă nu-i pune desene animate pe telefon, nici la masă nu poate să stea sa mănânce o mâncare liniștit.

Trăim într-o lume în care cu cât o mașină pornește mai repede de pe loc cu atât are mai multă valoare, viteza contează astăzi foarte mult.
Dacă stai la semafor, oamenii nu mai au răbdare.. dacă n-ai plecat exact când s-a schimbat pe verde.

Admin
Admin

Mesaje : 43
Data de înscriere : 14/06/2017

https://predici.forumgratuit.ro

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum